Arhiva tag-ul pentru: stagflație

Bloomberg întreabă, Isărescu răspunde: Care sunt cele mai mari riscuri pentru economia globală?
Banking, PublicePrestigioasă revistă americană Bloomberg a vrut să afle părerea unora dintre cei mai importanți experți și factori de decizie politică și financiară la nivel mondial cu privire la cele mai mari riscuri cu care se confruntă economia…

Mugur Isărescu vorbește pentru prima oară despre fantoma stagflației: Ar putea dura 10 ani!
Banking, PubliceCel mai mare risc în prezent este stagflaţia, a declarat miercuri guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, care apreciază că va fi greu de evitat o recesiune, nu numai în România, ci şi în lume. Consiliul de…

Brăduț Boloș: E criză economică. Ce este de făcut?
OpinieAutor: Brăduț Boloș, pemtru contributors.ro
Pandemia și modul cum a fost administrată, la care se adaugă destabilizarea pieței energiei și războiul au generat o criză economică. Aparent nu avem și recesiune, dar suntem foarte aproape.…

Daniel Dăianu: Se întoarce o economie a tristeții?
OpinieAutor: Daniel Dăianu, Ministru al Finanţelor între 1997-1998, profesor universitar la Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul SNSPA, membru corespondent al Academiei Române, din 2001, preşedinte…

Scenariul stagflației, tot mai posibil: Prognoza CE, despre efectele opririi gazelor din Rusia
Banking, Europa, PubliceRedresarea post-pandemică în zona euro ar avea de suferit grav și aproape s-ar opri complet, în situația în care aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia va cunoaște întreruperi semnificative. notează Comisia Europeană în cadrul…

Pregătiri de criză: Europa s-ar putea confrunta cu o recesiune puternică
Europa, PiețeDirectorii generali ai mai multor companii europene mari au declarat anticipează o recesiune semnificativă în Europa, continentul fiind deosebit de vulnerabil la consecinţele războiului Rusia-Ucraina, la sancţiunile economice asociate…

Banca Mondială anunță apocalipsa prețurilor: acestea vor rămâne mari până la finele lui 2024
Eveniment, Food&Drink, LumeaPreţurile la alimente şi energie, a căror creştere a fost agravată de războiul din Ucraina, ar putea rămâne la un nivel ridicat timp de mai mulţi ani, estimează Banca Mondială, care a menţionat în acest context sfârşitul anului…

Silviu Cerna: Consecințe economice ale războiului din Ucraina
OpinieAutor: Silviu Cerna, profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara, autor a numeroase lucrări în care tratează rolul băncilor…

Analiștii financiar-bancari trag un semnal de alarmă: risc puternic de stagflație
Banking, PublicePeste 85% din membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar Bancari din România (AAFBR) estimează că inflaţia va depăşi 8% în anul 2022. Specialiștii apreciază şi că există un risc moderat spre ridicat pentru a intra în stagflaţie.Asociaţia…

Investitorii și-au pierdut optimismul privind evoluția economiei la nivel mondial (sondaj)
Lumea, PubliceOptimismul în rândul administratorilor de fonduri de investiţii cu privire la creşterea economiei globale a atins un minim istoric, în timp ce preocupările privind o posibilă stagflaţie au urcat la cel mai ridicat nivel din august 2008,…

Pregătiți-vă de turbulențe! Inflația anualizată ”la poarta fabricii” a ajuns la aproape 50%
PublicePreţurile producţiei industriale pe total – piaţa internă şi piaţa externă – au crescut cu 43,8% în februarie comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).Sectorul…

Analiză Coface: Economia Rusiei se va prăbuși, dar nici țările europene nu rămân neafectate
Europa, Lumea, Piețe, Publice
Războiul pornit de Rusia în Ucraina a declanşat tensiuni pe pieţele financiare şi a crescut drastic incertitudinea cu privire la redresarea economiei globale, arată compania de consultanță Coface într-o amplă analiză asupra efectelor…

ANALIZĂ Roubini, supranumit și Dr. Doom: Urmează o supraîncălzire inflaționistă pe termen lung
Banking, Internațional, PubliceNouriel Roubini supranumit și DR. Doom după ce a prevăzut criza din 2008, este sceptic că optimismul larg împărtășit că presiunile inflaționiste și provocările de creștere ale economiei americane se datorează în mare parte…

Adrian Câciu: Scumpirile sunt în cascadă. Ajungem în zona de prețuri prohibitive la energie
EnergieAnalistul economic Adrian Câciu a tras din nou un semnal de alarmă în legătură cu explozia prețurilor la energie, vineri seară, la Realitatea PLUS. Acesta a anunțat că scumpirile nu se vor opri dacă statul nu va lua o măsură…

Banca Centrală a Rusiei: Inflația poate genera o criză financiară globală precum în 2008
Banking, Lumea, Piețe, PubliceInflaţia ar putea provoca o nouă criză financiară mondială similară cu cea din 2008. O analiză a Băncii Centrale a Rusiei avertizează că o nouă criză financiară de amploarea colapsului din 2008 s-ar putea produce în mai puţin…

Mario Monti, fost premier italian: Stagflația, cea mai mare amenințare pentru economia Europei
Europa, Legislație, Lumea, Piața muncii, PubliceFostul premier italian Mario Monti consideră că cel mai mare pericol pentru redresarea economiei Europei după pandemia de coronavirus este stagflaţia, scrie CNBC.Monti, care este în prezent preşedintele Universităţii italiene Bocconi,…
