Arhiva tag-ul pentru: Ursula von der Leyen

Șantaj & contra-șantaj | Polonia și UE, schimb de amenințări juridico-financiaro-climatice
Energie, Europa, MediuÎnaintea reuniunii liderilor europeni de joi, Polonia a exprimat noi amenințări că va dinamita negocierile privind mandatul Uniunii Europene cu privire la pactul climatic, cu mai puțin de două săptămâni înaintea începerii Summit-ului…

CE anunță o finanțare europeană de 1 miliard euro, destinată populației locale din Afganistan
Europa, Lumea”Trebuie să facem tot ceea ce putem pentru a evita o prăbuşire umanitară şi socio-economică majoră în Afganistan. Poporul afgan nu trebuie să plătească preţul acţiunilor talibanilor. De aceea, pachetul de susţinere este dedicat…

Surse: UE pune cruce extinderii spre Balcanii de Vest. Modelul româno-bulgar, exemplu negativ
Europa
Uniunea Europeană, temându-se de o reacţie politică adversă în statele membre, nu mai poate fi de acord să garanteze aderarea celor şase ţări din Balcanii de Vest cărora li s-a promis un loc în blocul comunitar, susțin patru diplomaţi…

Ursula von der Leyen spune că problema prețurilor la energie va fi discutată în Consiliul UE
Energie, EuropaPreşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că se face o analiză a motivelor pentru care preţurile la energie electrică şi gaze naturale cresc, arătând că problema va fi discutată săptămâna viitoare, la reuniunea…

PNRR-ul României, aprobat oficial. Unde se vor duce banii și cu ce condiții îi vom primi?
Fonduri UE, PubliceComisia Europeană a aprobat astăzi evaluarea pozitivă a Planului Național de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), care va putea primi din partea UE, granturi în valoare de 14,2 miliarde de euro şi împrumuturi în valoare de…

Cristian Ghinea: Voi participa luni la întâlnirea cu Ursula von der Leyen
Europa, Fonduri UEFostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea (USR PLUS), anunţă că va participa luni la întâlnirea cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care vine la Bucureşti.
"Voi participa luni la…

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vizitează luni România
Europa, Fonduri UEPreşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va efectua luni o vizită oficială la Bucureşti pentru a prezenta evaluarea privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României în cadrul NextGenerationEU, a transmis…

Oficial: Vizita Ursulei von der Leyen și semnarea PNRR, pe 27 septembrie, după congresul PNL
Fonduri UE, PubliceŞefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va veni la Bucureşti pe 27 septembrie, la doar două zile după congresul în care Partidul Național Liberal își va alege conducerea. Informația a fost anunțată de purtătorul de cuvânt…

Bruxelles-ul apelează la HERA, regina zeilor și a oamenilor, pentru a lupta cu viitoarele pandemii
Europa, SănătateComisia Europeană va prezenta în această săptămână o nouă autoritate la nivelul Uniunii Europene care va avea drept scop pregătirea blocului comunitar pentru viitoarele crize sanitare, prin dezvoltarea și implementarea de ”contra-măsuri…

Mesaj european optimist al președinților CCIR și Eurochambres pentru comunitatea de afaceri
EconomieComunitatea de afaceri crede cu tărie că Europa trebuie să privească spre viitor, chiar dacă are de gestionat, în continuare, impactul ultimelor 18 luni, se arată într-un mesaj comun despre o nouă perspectivă de afaceri al preşedintelui…

Cioloș îi ia fața lui Cîțu. După întâlnirea cu Ursula von der Leyen, anunță aprobarea PNRR
Fonduri UE, PubliceDeși premierul Florin Cîțu și-ar pregăti în secret o vizită în România a președintelui Comisiei Europene, Ursula von de Leyen, programată chiar înaintea Congresului PNL, liderul grupului Renew din Parlamentul European, Dacian Cioloş,…

Ursula von der Leyen: UE suplimentează ajutorul umanitar pentru afgani până la 200 mil. de €
Fonduri UE, LumeaUniunea Europeană va suplimenta ajutorul umanitar pentru afganii din ţară şi din jurul acesteia până la peste 200 milioane de euro de la nivelul actual de 50 milioane, a transmis astăzi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen,…

Statele membre UE, îndemnate să primească refugiați afgani. Ce primesc dacă răspund apelului?
Europa, Fonduri UEPreşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat sâmbătă că îndeamnă toate statele, în primul cele europene, să accepte o parte dintre refugiaţii afgani evacuaţi de la Kabul. În condițiile în care statele membre care…

Comisia Europeană a început finanțarea PNRR-ului Italiei
Europa, Fonduri UE, InvestițiiComisia Europeană a acordat vineri 24,9 miliarde de euro Italiei, o primă tranşă pe care această ţară o are de primit în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), programul de reforme şi investiţii prin care statele…

CE a anunțat semnarea unui acord pentru achiziția unui nou vaccin, cel al companiei Novavax
Europa, SănătateComisia Europeană a aprobat miercuri cel de al șaptelea acord preliminar de achiziție (APA) încheiat cu o companie farmaceutică pentru a asigura accesul la un potențial vaccin împotriva COVID-19 în T4 din 2021 și în 2022. Este vorba…

UE cere SUA să ridice restricțiile de intrare pentru cetățenii europeni, în semn de reciprocitate
Transport, TurismPreședintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut miercuri Statelor Unite ale Americii să ridice cât mai repede posibil interdicţia aplicată tuturor cetățenilor ajunși pe teritoriul american din Europa, restricții impuse…

Denisa Avram: Legislație pentru era digitală în România – quo vadis?
Legislație, OpinieAutor: Denisa Avram, expert afiliat politici digitale Europuls, pentru contributors.roCompaniile tehnologice inovează și creează produse noi în fiecare zi, iar legislația în vigoare și serviciile digitale…

UE a depăşit SUA la rata populaţiei care a primit cel puţin o doză de vaccin anti-Covid
Internațional, SănătateUE a depăşit Statele Unite la rata populaţiei care a primit cel puţin o doză de vaccin împotriva coronavirusului, au anunţat, pe Twitter, mai mulţi responsabili europeni, în contextul în care vechiul continent a fost în urmă luni…

CE a adoptat proiectul pentru reducerea emisiilor cu 55%, până în 2030. Vezi ce propune acesta
Energie, Fonduri UE, Mediu, TransportComisia Europeană a adoptat, ieri, un pachet de propuneri care să pregătească politicile UE, astfel încât, până în 2030, emisiile nete de gaze cu efect de seră ale Uniunii să scadă cu cel puțin 55 %, comparativ cu nivelurile din…

Cancelarul Angela Merkel crede că aderarea statelor balcanice la UE este o mutare strategică
EuropaCancelarul german Angela Merkel a declarat ieri că vede cele șase state din Balcanii de Vest ca viitori membri ai Uniunii Europene din motive strategice, scrie Reuters.
"Este în interesul propriu al Uniunii Europene să conducă procesul…
