Închide

Adevăratul salam de Sibiu, acceptat pe piața americană în urma unui audit riguros

Avatar
Salam De Sibiu Cris Timp

Foto: Cris Tim

Timp de citire: 2 minute

Grupul Cris-Tim a fost acreditat pentru exportul salamului de Sibiu IGP (Indicaţie Geografică Protejată) pe piaţa din Statele Unite în urma unui audit riguros al Food Safety and Inspection Service (FSIS) efectuat în România, care a certificat că sistemul românesc de inspecţie a cărnii şi produselor din carne poate asigura controlul final, supravegherea şi aplicarea legislaţiei.

”Obţinerea acestei acreditări extrem de importante economic pentru ţara noastră este rezultatul unui efort conjugat al Cris-Tim şi al altor producători de mezeluri din România, al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi al ambasadelor celor două ţări – SUA şi România. Grupul Cris-Tim aîndeplinit toate cerinţele necesare pentru a fi finalizată echivalarea sistemului de inspecţie a cărnii din România cu cel din SUA. Pentru redeschiderea pieţei americane pentru carnea şi produsele din carne din ţara noastră, echipa tehnică din cadrul Grupului Cris-Tim a fost în contact permanent cu ANSVSA,  FSIS şi cu Serviciul de Inspecţie pentru Sănătatea Animalelor şi a Plantelor din cadrul Ministerului american al Agriculturii (USDA-APHIS)”, transmit reprezentanţii grupului într-un comunicat.

Compania a parcurs toate etapele care au permis îndeplinirea cerinţelor suplimentare pe sănătate animală necesare în vederea exportului de salamuri crud-uscate din România în Statele Unite ale Americii. A fost un demers de lungă durată, în care reprezentanţii Cris-Tim au participat activ la întâlnirile tehnice pe marginea cerinţelor transmise de către APHIS, precizează sursa citată.

România este acum eligibilă să exporte salamurile crud-uscate şi mai ales Salamul de Sibiu IGP.

Fondat de familia Timiş acum trei decenii ca o mică afacere, Grupul Cris-Tim este astăzi liderul pieţei de carne procesată şi al pieţei de ready meals, totodată un jucător important în domeniul lactatelor şi al ospitalităţii.

Grupul este şi cel mai mare jucător cu capital românesc de pe piaţa locală care deserveşte 18 ţări europene dintre care două în afara Uniunii Europene.  Peste 35% dintre produsele exportate sunt din categoria de salamuri, urmate îndeaproape de mici, parizer, specialităţi şi cârnaţi. Exportul este prioritar în strategia de creştere a Grupului Cris-Tim, cu o pondere anuală în cifra de afaceri de peste 12% la acest moment.

În 2017, Cris-Tim a lansat în premieră Eticheta Curată, devenind primul producător de astfel de produse şi implicit un reper în materie de siguranţă şi calitate în industria alimentară.

scroll to top