
Nou pe frontul pandemiei: Spray nazal care ”protejează contra COVID-19 și previne transmiterea”
SănătateUniversitatea din Birmingham a dezvoltat un spray nazal despre care cercetătorii spun că este capabil să prevină infectarea cu COVID-19 a celor care îl folosesc, precum și să oprească transmiterea mai departe a virusului de la persoanele…

OMS: Am putea evita carantina dacă 95% din oameni ar purta mască, nu 60% ca acum
Europa, SănătatePerioadele de carantină ar putea fi evitate dacă oamenii ar respecta măsurile de prevenire, precum purtarea măștilor de protecție, a declarat Hans Kluge, directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în Europa, informează CNN.
Potrivit…

Pacienţii asiguraţi prin CNAS vor beneficia gratuit de investigaţii de screening
SănătatePreşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, informează Administraţia Prezidenţială, potrivit News.ro. Legea prevede că pacienţii asiguraţi…

B. Chirițoiu, despre testele Covid: Oamenii să fie atenţi, să nu se repeadă la primul furnizor
Economie, SănătateOamenii ar trebui să fie foarte atenţi la testele RT PCR pentru Covid, să compare mai multe preţuri şi să aleagă oferta cea mai ieftină, întrucât există diferenţe foarte mari de preţuri pe această piaţă, a declarat, joi, Bogdan…

Raport World Vision | În mediul rural, un copil din 10 merge la culcare flămând
Educație, SănătateRaportul ”Bunăstarea copiilor din mediul rural în 2020”, publicat de Fundația World Vision România (WVR), arată că viața copiilor din mediul rural în România continuă să fie, în multe cazuri, un calvar, mulți micuți fiind încă…

Franța: 13% din mărcile de geluri dezinfectante sunt ineficiente împotriva coronavirusului
Europa, SănătatePiata gelurilor dezinfectante pentru mâini a explodat de la începutul epidemiei de coronavirus. În Franța, Direcția pentru combaterea fraudelor a început să testeze calitatea acestor geluri care, în acest moment, se regăsesc…

Premieră în România: telemedicina, reglementată oficial. Ce servicii vor fi disponibile?
SănătateLa solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență prin care reglementează posibilitatea furnizării serviciilor medicale la distanță, prin telemedicină, de către toți profesioniștii din domeniul…

Marcel Ciolacu cere un pact naţional pentru sănătate și finanțare de 9,5% din PIB
SănătatePreşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că îşi doreşte ca "pactul pentru sănătate" să respecte unele reguli clare, între care alocarea pentru sistemul sanitar a aproximativ 9,5 la sută din Produsul Intern Brut, cât este media alocată…

Gigantul Unilever pregătește revoluția vegană: 1 miliard de euro din vânzări plant-based
Food&Drink, Mediu, SănătateUnilever dorește să realizeze o cifră de afaceri de cel puțin 1 miliard de euro în termen de cinci până la șapte ani, cu alternative vegetale la carne și produse lactate. Multinaționala se așteaptă la o creștere explozivă a pieței,…

Iohannis: Cu noii parteneri de după alegeri, sunt hotărât să reconstruim tot sistemul sanitar
SănătatePreședintele Klaus Iohannis a declarat după o ședință la care au participat reprezentanți ai sistemului medical, că au fost identificate problemele legate de aparatura din spitale și că au fost propuse o serie de soluții. Președintele…

ANALIZĂ Top 5 tendințe alimentare | Ce ne aduce anul 2021 în materie de hrană?
Agricultură, Food&Drink, Industrie, SănătatePe măsură ce pandemia de Covid-19 ne transformă obiceiurile alimentare și de cumpărături, ne așteptăm să vedem o schimbare a concentrării în peisajul alimentar global, imediat ce trecem în noul an. De la funcționalitate și transparență…

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer are o eficiență de 95%
Lumea, SănătatePfizer și BioNTech au declarat, miercuri, că un studiu finalizat al vaccinului experimental anti-COVID-19 a arătat că are o eficiență de 95%, transmite AFP.
Cele două companii au declarat că vaccinul cu două doze nu are probleme…

Farmacia de acasă. Medicamentele cu prescripție ajung la americani prin Amazon Pharmacy
America, Sănătate, ServiciiAmazon intră pe piaţa serviciilor farmaceutice cu o nouă ofertă numită Amazon Pharmacy, care permite clienţilor din Statele Unite să comande livrarea la domiciliu a medicamentelor cu prescripţie. Membrii Amazon Prime vor beneficia de…

Medlife pune la dispoziția statului un spital modern pentru suport Covid
SănătateMedLife pune la dispoziţia Ministerului Sănătăţii în calitate de unitate suport Covid spitalul MedLife Genesys din Arad, cea mai mare unitate medicală a grupului din vestul ţării, acesta fiind al doilea spital privat din România care…

Companiile aeriene cer testarea rapidă a pasagerilor, prin proceduri europene comune
Sănătate, TransportMulte guverne ale statelor UE se opun instituirii unor reguli comune privind folosirea testelor rapide de COVID-19, potrivit unui document consultat luni de Reuters. Lipsa acestor proceduri uniforme reprezintă o nouă lovitură pe care o primesc…

Iohannis, către antreprenori: Știu că ați depus eforturi uriașe pentru afacere și angajați
Piața muncii, SănătatePreşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj în debutul evenimentului ”Topul Naţional al Firmelor 2020” în care a vorbit despre perioada dificilă pentru mediul economic, dar şi pentru întreaga societate, din cauza pandemiei de…

C.E., contract pentru vaccinul CureVac. În total, Europa va avea acces la 1,2 miliarde de doze
Europa, SănătateComisia Europeană a anunţat că a aprobat un al cincilea contract, cu compania farmaceutică germană CureVac, care prevede achiziţionarea iniţială a 225 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, în numele tuturor statelor membre…

România se pregătește de vaccinare. Iohannis: Săptămâna viitoare va fi făcută publică strategia
SănătatePreședintele Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă la Palatul Cotroceni, în urma unei şedinţe cu membri ai Guvernului şi cu specialişti pentru evaluarea şi prezentarea măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei de COVID-19.…

Comisia Europeană dorește contractarea a milioane de vaccinuri Moderna la preț de sub 25$
Europa, SănătateComisia Europeană vrea să ajungă la un acord cu compania americană Moderna pentru milioane de vaccinuri destinate Covid-19, la un preţ de sub 25 de dolari doza, a declarat un oficial al UE implicat în discuţii, transmite Reuters.Moderna…

Orban: Vom deconta din fonduri europene lucrările de modernizare a instalaţiilor de oxigen
Fonduri UE, SănătateLudovic Orban, prim-ministrul României, susţine că Guvernul intenţionează să deconteze din fonduri europene lucrările de refacere a instalaţiilor de alimentare cu oxigen, astfel încât acestea să fie conforme cu normele în vigoare,…
