
Moody’s: Cele mai importante bănci din Europa nu se vor confrunta cu soarta Credit Suisse
America, Banking, EuropaEste puţin probabil ca marile bănci europene să se confrunte cu spirala descrescătoare care a aruncat banca elveţiană Credit Suisse Group AG în braţele rivalei UBS Group AG, estimează agenţia de evaluare Moody's Investors Service,…

Xi și Putin se angajează să modeleze o nouă ordine mondială. Pacea în Ucraina nu se întrevede
LumeaPreședintele Chinei, Xi Jinping, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-au stabilit obiectivul de a contura o nouă ordine mondială, în timp ce liderul chinez a părăsit miercuri Moscova, după ce, în timpul vizitei sale de două…

Exporturile de şampanie franţuzească spre Emiratele Arabe Unite şi Turcia au explodat în 2022
Eveniment, Food&Drink, LumeaExporturile de şampanie franţuzească spre ţările din Golful Persic şi Turcia au explodat în 2022, în contextul în care turiştii ruşi s-au îndreptat spre această regiune după ce războiul din Ucraina le-a limitat accesul spre ţările…

Raportul anual al Departamentului de Stat privind drepturile omului | Unde are România cele mai mari probleme?
America, Legislație, PubliceDepartamentul de Stat american a publicat raportul anual pentru 2022 privind situaţia drepturilor omului în lume. Referitor la România, se constată persistenţa unor probleme legate de corupţie, fraudă, mită sau cenzură, precum şi…

Lipsa banilor determină un procent îngrijorător de francezi să renunțe la produsele de igienă
EuropaO treime din francezi renunţă la unele produse de igienă - fac duş fără săpun, îşi raţionalizează articolele pentru perioada menstruală sau nu mai folosesc deodorant - din cauza nesiguranţei economice, arată un sondaj preluat de…

FMI pregătește guvernului ucrainean un plan de ajutorare de 15,6 miliarde de dolari
Europa, PubliceFondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat marţi că a ajuns la un acord cu guvernul ucrainean pentru punerea în practică a unui plan de ajutorare în valoare totală de 15,6 miliarde de dolari, notează AFP, citată de Agerpes.Planul…

CE a elaborat un plan prin care intenționează să permită vânzările de maşini noi cu motoare cu ardere internă după 2035
Europa, Mediu, TransportComisia Europeană a elaborat un plan pentru a permite vânzările de maşini noi cu motoare cu ardere internă după 2035, dacă acestea funcţionează numai cu e-carburanţi neutri din punct de vedere climatic, încercând să rezolve o dispută…

FRF răspunde în scandalul simbolurilor Ungariei Mari și susține că UEFA nu a dat dreptate Budapestei
Europa, SportLa mai puțin de 24 de ore după ce Federația Maghiară de Fotbal (MLSZ) anunța că UEFA, împreună cu FARE, au decis că permite afișarea simbolurilor Ungariei Mari și a drapelului cu dungi alb-roșii al lui Árpád pe stadioane la meciurile…

Producătorii de încărcătoare EV, pregătiți pentru încetinirea producției. Care este motivul?
America, TransportProducătorii și operatorii de încărcătoare pentru vehicule electrice din Statele Unite se pregătesc pentru o încetinire a producției și a implementării, în timp ce se străduiesc să respecte condițiile "Made in America" ale unui…

Și în Europa găsim locații exotice. Șase destinații de top, mai puțin cunoscute
Europa, TurismEuropa este un continent fascinant și, pe lângă obiectivele turistice populare, are și locuri mai puțin cunoscute, care par desprinse din altă lume.Turiștii care vor să aibă parte de o vacanță „exotică” pot găsi locuri și…

ULTIMA ORĂ: UEFA permite suporterilor maghiari afișarea steagurilor și simbolurilor Ungariei Mari la meciurile de fotbal
Europa, SportÎn urma unei interpelări a Federației Maghiare de Fotbal (Magyar Labdarúgó Szövetség - MLSZ), forul tutelar al fotbalului european, UEFA, împreună cu FARE (Football Against Racism In Europe), grupul care stabilește cuvintele, semnele,…

Nestlé recunoaște: 1/3 din produsele companiei dăunează sănătății. Ce spun datele despre marii săi rivali?
Eveniment, Food&Drink, Lumea, SănătateGigantul elvețian al industriei alimentare Nestlé a anunțat că o treime din veniturile sale din vânzări provin de la produse ale căror caracteristici nutriționale nu le permit încadrarea în categoria alimentelor sănătoase, în conformitate…

După ratarea achiziției Carrefour, canadienii de la Couche-Tard atacă piața europeană a benzinăriilor
Energie, Europa, Lumea, Mediu, TransportRetailerul canadian de proximitate Alimentation Couche-Tard Inc. a făcut o ofertă fermă de cumpărare a unui număr de aproape 2.200 de benzinării din Europa de la gigantul energetic francez TotalEnergies SE, suma tranzacției urmând să…

Saudi National Bank pierde peste 1 mld. $ în urma preluării a Credit Suisse de către UBS
America, Banking, EuropaSaudi National Bank, acţionarul principal al Credit Suisse, suportă pierderi majore în urma preluării forţate a Credit Suisse de către UBS, pentru 3,2 miliarde de dolari, relatează CNBC.Saudi National Bank, cel mai mare acţionar…

Donații de 7 miliarde de euro pentru reconstrucția Turciei, strânse în cadrul unei conferințe UE
EuropaLuni, 20 martie, în cadrul unei conferințe conduse de Uniunea Europeană, donatorii au promis 7 miliarde de euro (7,5 miliarde de dolari) pentru a ajuta la reconstrucția Turciei după cutremurele devastatoare de luna trecută, în timp ce…

Ce țară i-a detronat pe polonezi la producția de bere din Uniunea Europeană?
Europa, Eveniment, Food&DrinkSpania a redevenit al doilea cel mai mare producător de bere din Uniunea Europeană, depășind Polonia. În același timp, exporturile sunt în creștere, dar consumul în sectorul alimentar nu a atins nivelurile din 2019. Spania a revenit…

Instanța rusă a înghețat toate activele Volkswagen în Rusia
Lumea, TransportUn tribunal rus a îngheţat luni toate activele Volkswagen din Rusia, din cauza unui litigiu cu grupul rus GAZ, acesta fiind cel mai recent obstacol în calea eforturilor de un an ale producătorului de automobile german de a-şi înceta operaţiunile…

Piața auto crește ca Făt-Frumos: România, lider european. În Europa, electricele continuă evoluția de vis
Comerț, Europa, Industrie, TransportVânzările de autoturisme în Europa au crescut şi în luna februarie, pentru a şaptea lună la rând, în timp ce piaţa auto din România este una dintre principalele performere ale pieței, cu cel mai alert ritm de creştere procentuală…

Creşte vârsta legală de pensionare în Franța. Reforma pensiilor, adoptată definitiv
Europa, Legislație, Piața munciiReforma pensiilor susţinută de preşedintele francez Emmanuel Macron şi care creşte vârsta legală de pensionare de la 62 la 64 de ani, a fost adoptată definitiv luni în Adunarea Naţională, după eşecul a două moţiuni de cenzură…

Giganții tehnologici nu se opresc din disponibilizări: încă 9.000 de oameni dați afară la Amazon
IT&C, Lumea, Piața munciiGigantul american al industriei tehnologice Amazon va mai da afară încă 9.000 de angajați, potrivit unui anunț făcut luni de către CEO-ul Andy Jassy într-o notă trimisă personalului companiei, prin e-mail și pe blogul companiei, citată…
