TOP STORY 2021 | Lost in translation: Ultimii ani de existență ai celebrelor coniacuri armenești

Producătorii armeni de coniac spun că nu mai știu cu precizie sub ce nume ar trebui să își comercializeze celebrele și mult apreciatele băuturi spirtoase, cunoscute de majoritatea consumatorilor drept ”coniac”, în condițiile în care în următorii ani va intra în vigoare un acord cu Uniunea Europeană care le va interzice utilizarea acestui cuvânt, scrie versiunea online a Radio Europa Liberă (RFE/RL).

Producătorii armeni de spirtoase sunt nevoiți să înceteze a-și numi delicioasele licori drept ”coniac” până la finalul anului 2032, în schimbul unei sume de 3 milioane de euro, ca parte a unui acord cu încheiat cu Uniunea Europeană la Erevan, pe 10 iunie anul acesta. Acordul mai prevede că producătorii de vin spumant din Armenia, care utilizează și ei un termen franțuzesc bine cunoscut – ”șampanie” – vor fi obligați să renunțe la acest cuvânt în următorii patru ani.

Butoaie în care se păstrează celebrul ”coniac” Ararat. Sursa foto: armenia-tour.com.

O chestiune de importanță națională

Într-o declarație a Parlamentului Armeniei, care a ratificat acordul, se scrie că acesta urmărește

”…asigurarea unei tranziții treptate și eficiente de la utilizarea termenului «coniac», aflat sub incidența reglementărilor Uniunii Europene privind indicațiile geografice, pentru mărfurile originare din Republica Armenia, precum și sprijinul pentru producătorii locali de a-și dezvolta și promova un nou nume pentru băuturile spirtoase armene.”

Acordul ar putea avea un impact semnificativ asupra producătorilor de spirtoase din Armenia, dar și asupra datelor macro-economice ale statului, deoarece aproximativ 7,5% din exporturile țării din Caucaz o reprezintă băuturile spirtoase, adică 250 de milioane de dolari anual.

În Rusia, unde ajung în jur de 79% din exporturile de spirtoase din Armenia, licoarea este cunoscută drept un ”coniac” de calitate excepțională și, poate chiar mai important decât atât, mult mai ieftin decât originalul coniac franțuzesc.

În magazinele din Moscova, majoritatea sticlelor de ”coniac” armenesc învechit costă cu cel puțin 90% mai puțin decât echivalentele lor franțuzești.

Vorbitorii limbii ruse folosesc arareori alte cuvinte pentru desemnarea unei băuturi distilate din vin de struguri învechit, iar producătorii armeni sunt acum în impas, neștiind cum să denumească băutura pe care o comercializează în spațiul vorbitor de limbă rusă.

Magazinele online care vând cele mai renumite mărci din Armenia au renunțat la cuvântul ”coniac” în ultima săptămână, în timp ce unii producători mai mici continuă să folosească termenul în spațiul online.

O purtătoare de cuvânt a companiei Yerevan Brandy, care exportă renumitul ”coniac” Ararat, a declarat pentru RFE/RL că producătorii armeni sunt în discuții privitoare la posibila schimbare de denumire, dar ”la acest moment nu avem la dispoziție vreo variantă care să ne surândă”.

Ea a adăugat că este ”prea devreme pentru a discuta despre posibilul impact” al schimbării de denumire pe piața rusofonă.

Cognac, Կոնյակ, Коньяк

Cognac-ul (sau coniacul, dacă preferați) este o varietate de băutură alcoolică tare, obținută prin distilarea anumitor categorii de vinuri și păstrarea produsului respectiv în butoaie de stejar. Băutura și-a împrumutat denumirea de la zona în care este fabricat, în sud-vestul Franței, iar acest termen poate fi utilizat daor pentru desemnarea produsului învechit obținut prin distilarea vinurilor din regiunea viticolă cu același nume.

Producătorilor de spirtoase din UE care se află în afara regiunii franceze Cognac li se interzice prin lege să folosească termenul.

Cu armenii este însă o altă poveste.

Fabrica ”Ararat” din Erevan. Sursa foto: armenia-tour.com.

Armenii au început să producă acest tip de băutură pe scară largă în 1887, folosind metode pe care le cunoșteau de la distileriile franțuzești. Aromele discrete și fine, cu uluitoarele note de vanili ale băuturii distilate din strugurii crescuți pe câmpurile întinse la poalele Muntelui Ararat și-au câștigat în curând meritații lauri pe plan internațional.

Potrivit mai multor documente scrise în limbile franceză și engleză, în 1902, judecătorii francezi au acordat cel puțin unei companii armenești dreptul de a-și numi produsul distilat ”coniac”, după ce la un prestigios concurs internațional de profil a reușit să obțină medalia de aur, învingând băuturile originale franțuzești din Cognac.

”Coniac” Ararat din 1902. Sursa foto: araratour.com.

Joseph V. Micallef, un scriitor și comentator politic american, fin cunoscător al istoriei vinurilor și băuturilor spirtoase, a confirmat că producătorilor armeni de top li s-a acordat permisiunea de a folosi denumirea ”coniac” la începutul anilor 1900, dar spune că derogarea a fost revocată după Al Doilea Război Mondial.

”De fapt, este discutabil dacă autoritățile franțuzești sau vreun șef al producătorilor de coniac ar fi avut competența să acorde acest drept”, spune el.

Tratatele internaționale protejează ”denumirile de origine controlată” și limitează utilizarea unor nume și termeni la un anumit spațiu geografic bine delimitat. Totuși, Franța a aderat la acestea abia în 1919, adică la câțiva ani după ce armenii adoptaseră mult râvnita denumire de ”coniac”, prin mijloace perfect legale și justificate.

Micallef consideră că este puțin probabil ca piața de ”coniac” din Armenia să sufere perturbări majore, după intrarea în vigoare a interdicției folosirii denumirii.

El mai spune că ”folosirea termenului de «coniac» a fost un lucru care i-a iritat rău pe francezi și și-au dorit să-l rezolve. Faptul că au plătit Armeniei o sumă simbolică ar vrea să pară un oarecare gest de curtoazie, în așa fel încât să nu se creadă că Franța a dorit să își bată joc de producătorii armeni”.

O companie care va fi imediat afectată este ”Fabrica de Vinuri și Șampanie” din Erevan, care produce vin spumant denumit după celebrul produs franțuzesc încă din anii 1950. Pe lângă vinurile spumante în sine, și site-ul web, dar și numele companiei o să trebuiască redenumite, în conformitate cu acordul UE.

Povestea ”coniacului” armenesc

Site-ul Araratonline.com prezintă, sub semnătura d-nei. Arșaluis Sarchisian Gurău, istoria celebrului coniac armenesc Ararat, pe care o redăm mai jos:

În a II-a jumătate a secolului al XIX-lea, în vestul Franței, în viile din departamentul Charente, s-a obținut o recoltă miraculos de abundentă de struguri – prilej de bucurie, dar și de îngrijorare a viticultorilor, care s-au văzut în imposibilitatea de a o valorifica integral. Ca atare, au depozitat cantitatea enormă de vin și alcool, realizată din acea recoltă, în butoaie de stejar, pe care le-au înmagazinat pe o perioadă nedeterminată, urmând să le desigileze când va fi nevoie. Când, după mulți ani, au deschis butoaiele, au observat că lichidul își schimbase culoarea, mirosul și chiar gustul și devenise o băutură extrem de bună. Au numit-o CONIAC, după numele orașului Cognac, centrul administrativ al departamentului Charente.

De atunci, coniacul, prin calitățile sale organoleptice, a dobândit o largă răspândire pe toată planeta, ajungând până și în colțul de lume numit Armenia.

Cum se întâmplă însă, în toate domeniile de activitate – chiar și pe tărâmul ideilor – după o anume descoperire, mulți apar care-și revendică primatul: negustorii olandezi și englezi – stăpâni absoluți ai mărilor, prin sec. XVI – XVII (deci cu mult înainte de coniacul francez) făceau negoț cu vin pe coastele atlantice ale Europei; dorind să transporte cât mai multă marfă, în recipiente cât mai mici, s-au gândit să distileze vinul, pentru ca mai apoi, la destinație, să-l dilueze cu apă obținând produsul inițial. Cumpărătorii l-au preferat însă astfel prelucrat; și așa pretind ei că au ajuns – uneori, chiar prin dublă distilare – la coniac.

Cert este însă, că armenii recunosc paternitatea Franței în obținerea coniacului.

Preluându-l de la francezi, ei l-au numit, inițial, țuică tare.                                       

În anul 1887, Nerses Tairian a început producerea coniacului în fabrica de vinuri construită de el.

Marele întreprinzător rus, Șustov, care avea abilități și viziune de afacerist, priceput în fabricarea coniacului, cumpără în 1899 această fabrică. Aici lucra ca specialist Măgărdici (Mkrtich’) Musinian, care studiase arta și secretele fabricării coniacului, în Franța.

Mai târziu, după demersurile și aprobările de rigoare, pe temelia fabricii lui Șustov se ridică trustul de vinuri și coniac ARARAT.

Continuatorul activității lui Măgărdici Musinian a fost meșterul Markar Setrakian, care era un renumit profesionist, artist în producerea coniacului. El a fost din 1935 și până la sfârșitul vieții inginerul-tehnolog principal al fabricii.

Sortimentele de coniac create de el sunt: Hopeliangan – care a câștigat  3 medalii de aur și 3 de argint; Îndir; Tăvin (cel mai iubit de Winston Churchill, preferatul lui de suflet; el primea în dar de la Stalin, în fiecare an, câte 400 sticle din acest coniac); Erevan – care este cel mai tare (în gradație) dintre coniacuri; Donagan – răsplătit cu 10 medalii de aur și 2 de argint; Aghtamar; 40 de ani; 50 de ani; 6o de ani; Nairi.

În amintirea lui Markar Setrakian, i s-a dedicat coniacul Vaspurakan.

Cele mai multe sortimente de coniac se fac din alcooluri vechi de șase și mai mulți ani. Cele obișnuite se fac din alcool de până la șase ani. Acestea sunt coniacurile de 3, 4, 5 stele și ani.

Pentru a coborî gradele și a slăbi tăria alcoolului se folosesc ape distilate și dedurizate. Profesioniștii armeni au fost primii care, spre a micșora gradația alcoolului, au folosit apă naturală de la Izvorul de lapte (40 de izvoare) din Erevan, care are o apă foarte moale, deloc dură.

Astfel, coniacul armenesc cunoaște o mare răspândire în întreaga lume și prin contribuția meritorie a lui Șustov, care l-a introdus pe piața mondială. Desigur, dacă acest coniac n-ar fi avut calitățile sale proprii de culoare, parfum și, mai ales, gust unic, inimitabil, n-ar fi avut atât succes.

Preparat în alte țări, chiar și după rețeta originală, coniacul armenesc nu mai este același: nu are același gust.

Studiile au demonstrat că aceasta se datorează faptului că în țara de origine, Armenia, apa care urcă sevele în tulpina subțire a viței de vie este deosebită: dulce, nedură, proaspătă, nealterată, neviciată. Numai aici se găsește această apă, care nutrește solul, responsabilă de dulceața strugurelui armenesc, soarele arzător care coace miezul de zahăr al bobului, mâinile pricepute care cultivă pământul și, desigur, inimile pline de dragoste cu care se produce coniacul.

Iată cum îl caracterizează o reclamă publicitară din București:

„Coniacul armenesc este deosebit de rafinat, 100% organic, purtând numele muntelui biblic, cel mai important simbol al culturii și identității armene.”

Extrem de apreciat la competițiile de profil din Franța, face parte dintr-o gamă de băuturi fine ce a câștigat peste 50 de medalii de aur internaționale.

Ararat este, de asemenea, locul uneia dintre cele mai vechi podgorii din lume, cu o tradiție a viticulturi de peste 2500 de ani (după unele surse americane, de peste 6000 de ani!) și o metodă brevetată de distilare, din 1887.

Foarte fin, uleios, are un gust prelung, original, cu tente de alune de pădure, vanilie, ciocolată, portocale, scorțișoară, coacăze, cireșe amare sau nuci, dobândite în timpul păstrării sale între 3 și 20 de ani.

Așa se explică preferința unor mari personalități ale lumii pentru acest coniac: Winston Churchill, Stalin, Charles Aznavour, Frank Sinatra, William Saroyan, Agatha Cristie, Emir Kusturița și alții.