Arhiva tag-ul pentru: inflație

Românii nu fac nimic împotriva shrinkflației. Alte țări iau măsuri contra păcălirii consumatorilor
ComerțProducătorii păstrează prețurile printr-o iluzie. Cumpărătorii cred că dau aceiași bani pe același produs. De fapt, plătesc pentru cantități mai mici. Este o metodă folosită în toată lumea, în perioadele lungi cu inflație.…

Mâncarea s-a scumpit la nivel mondial. Dar sunt vești bune privind laptele și zahărul
Comerț, Eveniment, Food&DrinkIndicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, a anunţat, vineri, Organizaţia Naţiunilor Unite…

Economia britanică va înregistra anul viitor cea mai slabă creştere în rândul statelor dezvoltate (OCDE)
Lumea, PiețePerspectivele de creştere ”lentă” a Marii Britanii vor face ca economia sa să înregistreze anul viitor cele mai slabe performanţe dintre toate naţiunile avansate, potrivit noilor prognoze ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare…

OCDE şi-a îmbunătăţit estimările de creştere pentru economia mondială în 2024
Lumea, PubliceEconomia mondială creşte mai rapid decât se estima în urmă cu câteva luni, graţie dinamismului relansării din SUA, în timp ce inflaţia se îndreaptă mai rapid decât se preconiza spre ţintele băncilor centrale, a anunţat, joi,…

Industria uleiului de măsline se confruntă cu unul dintre cele mai dificile momente din istorie
Europa, Eveniment, Food&DrinkCompania spaniolă Deoleo, cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, afirmă că industria trebuie să treacă printr-o "transformare profundă", în timp ce se confruntă cu unul dintre cele mai dificile momente din istoria sa,…

Veste bună pentru cei cu credite în euro: calmarea inflației din Germania dă mână liberă scăderii dobânzilor
Banking, Europa, PubliceRata anuală a inflaţiei din Germania a rămas stabilă, la 2,2%, în luna aprilie, ceea ce consolidează perspectiva unei reduceri de dobândă în zona euro, potrivit cifrelor preliminare publicate luni de Oficiul Federal de Statistică de…

Cea mai proastă recoltă de vin din ultimii 62 de ani. Cine este de vină pentru această situație?
Europa, Eveniment, Food&DrinkProducția mondială de vin a atins un minim istoric în 2023, iar schimbările climatice ar putea fi de vină, potrivit unui nou raport, transmite Euronews.Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV) spune că băutura a atins…

Banca Japoniei menține neschimbată politica monetară. Ce se va întâmpla cu inflația în 2024?
AsiaBanca Japoniei a menținut rata dobânzii de politică monetară neschimbată vineri, după ședința de politică monetară, menținând dobânda de politică monetară de referință la 0%-0,1%, potrivit CNBC.Acest lucru este în concordanță…

PIB-ul celei mai mari economii mondiale a crescut cu 1,6% în primul trimestru, sub aşteptări
America, PubliceStatele Unite au înregistrat o creştere economică de 1,6% în primul trimestru, în termeni anuali, fiind cu mult sub aşteptările de la începutul anului, iar preţurile au crescut într-un ritm mai rapid, a raportat joi Departamentul pentru…

Creștere puternică a vânzărilor Carrefour în primul trimestru
America, Comerț, EuropaCarrefour a înregistrat performanțe solide în primul trimestru din 2024. Ușoară scădere a vânzărilor în Belgia se datorează în principal creșterii excepționale a vânzărilor din martie anul trecut, o consecință a tulburărilor…

#LecțiadeEconomie | Big Mac Index: ce este, ce măsoară și de ce este delicios în analiza economică
Educație, PiețeAscultați podcastul #LecțiadeEconomie AICI, pe Spotify sau pe afaceri.liveIndicele Big Mac este un studiu creat de revista The Economist în 1986 pentru a măsura paritatea puterii de cumpărare (PPS) între națiuni, folosind ca…

Cumpărăturile la supermarket au devenit groaznic de scumpe și nimeni nu știe adevăratul motiv – ANALIZĂ
Comerț, Europa, Eveniment, Food&Drink
Aproape nimic nu s-a scumpit în ultimii ani la fel de mult ca simplele bunuri de zi cu zi, de la unt la făină - iar lucrurile nu dau semne că se potolesc, în ciuda plafonărilor de prețuri la produsele de bază.
România ocupă…

Activitatea economică a Argentinei a scăzut cu aproape 6% în februarie, în termeni anuali
America, PubliceActivitatea economică a Argentinei a scăzut probabil în februarie cu 5,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a arătat luni un sondaj Reuters în rândul analiştilor, ceea ce ar însemna un al patrulea declin lunar consecutiv,…

AIE preconizează că vânzările de mașini electrice vor crește puternic în 2024
America, Asia, Europa, TransportCreșterea vânzărilor pentru mașinile electrice din acest an vine în pofida dificultăților economice din unele piețe, a prognozat marți Agenția Internațională pentru Energie (AIE). În această circumstanță, accesibilitatea și…

Silviu Cerna: Economia planificată: un experiment nereușit
OpinieEconomia planificată (socialistă/ comunistă) este o economie în care deciziile se adoptă de aparatul de stat prin intermediul unui plan care stabilește obiectivele de producție pentru o perioadă de un an (plan anual) sau de mai mulți…

Cât au economisit românii în 2023, potrivit BNR? Suntem codașii UE
Europa, PubliceInflaţia, dar mai ales frica de vremuri grele, i-a făcut pe români să fie mai prudenţi. Nu mai cheltuie iresponsabil şi îşi pun banii în depozite. La finalul anului trecut, românii aveau în bănci aproape 600 de miliarde de lei. Economiştii…

“Campioană” trei luni la rând la inflație în UE, România o duce grozav la acest capitol, după premierul Ciolacu
Piețe, PublicePrim-ministrul Marcel Ciolacu afirmă că inflaţia este pe un trend descendent, iar acest lucru se observă în fiecare lună. El a reafirmat că procentul cu care veniturile populaţiei au crescut este mai mare decât procentul cu care preţurile…

Avem cu ce ne lăuda: martie a fost a 3-a lună la rând în care România a fost campioana inflației în UE
Europa, PubliceRata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna martie până la 2,6%, de la un nivel 2,8% în februarie şi unul de 3,1% în ianuarie, însă România este, pentru a treia lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie…

Eurobarometru: Aproape două treimi dintre cetățenii UE “probabil” vor vota la alegerile din iunie
EuropaAproape două treimi dintre cetățenii UE declară că este "probabil" să voteze la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European, potrivit Euronews.Rezultatele provin din cea mai recentă ediție a Eurobarometrului, sondajul oficial…

Reducerea dobânzii din partea BNR, în luna mai, nu este o certitudine (Cristian Popa, BNR)
Banking, PubliceBanca Naţională a României ar putea avea nevoie de mai mult timp pentru a decide prima reducere a costului creditului din ultimii trei ani, deoarece inflaţia nu încetineşte atât de rapid pe cât se prognoza iar riscurile rămân ridicate,…
