
Vești bune pentru HoReCa. Toți aplicanții acceptați vor primi ajutorul până la finalul lunii
Publice, ServiciiAntreprenorii din HoReCa care au aplicat cu succes pentru schema de ajutor de stat vor fi plătiţi până la finele acestei luni, banii ajungând la băncile partenere, a anunţat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel…

Pariurile lui Musk pe Tesla: roboţi umanoizi și mașini care se conduc singure
Inovație, TransportCele mai importante produse ale Tesla în acest an şi anul viitor nu vor fi maşinile, a declarat CEO-ul Elon Musk, ci software-ul pentru automobile autonome şi un robot umanoid care să poată fi folosit într-o fabrică, transmite Reuters.Promisiunile…

Rafila ne spune ce bănuim. Că infectările vor fi tot mai numeroase. Fapte concrete? Mai nimic
SănătateMinistrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că trendul ascendent al acestei infecţii continuă, până la finalul săptămânii fiind aşteptate peste 30.000 de cazuri zilnic. După o scădere în weekend, săptămâna viitoare este…

Lene, jeg și neconformități alimentare, la Kaufland, Carrefour și Mega Image. Amenzi ANPC
Comerț, LegislațieComisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au continuat controalele la operatorii economici, trei magazine ale Kaufland, Mega Image şi Carrefour din sectorul 5 fiind sancţionate cu amenzi contravenționale pentru diverse…

Germania include Nord Stream 2 în pachetul de sancțiuni, în cazul unei agresiuni ruse în Ucraina
Energie, EuropaRusia se va expune unor ''consecinţe masive'' în caz de agresiune împotriva Ucrainei, în cadrul unui pachet de sancţiuni în curs de pregătire de către Occident. Șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, a admis, pentru prima dată,…

Celebrele mărci de jeans Wrangler și Lee părăsesc Belgia pentru Elveția
ComerțKontoor Brands, proprietarul mărcilor de blugi Wrangler și Lee, vrea să-și mute sediul central european din Belgia în Elveția în această vară. Această mutare ar putea costa mai mult de o sută de locuri de muncă belgiene.Gigantul…

Codul Rutier, modificat de Guvern: dai flash-uri și claxoane, iei amendă și îți pierzi permisul
TransportGuvernul a adoptat, în ședința de joi, modificarea Codului Rutier, pentru a corespunde obiectivului de reducere a numărului de accidente rutiere şi de victime, cu 25%, până în 2026. Principalele modificări se referă la comportamentul…

Victoria’s Secret vinde 49% din afacerile din China cu scopul de a se extinde pe piața chineză
Asia, ComerțVictoria's Secret & Co a vândut 49% din afacerile sale din China companiei de lenjerie intimă Regina Miracle, din Hong Kong, pentru 45 de milioane de dolari, în numerar. Cele două companii au format o asociație care își propune să…

Bloomberg: Investițiile globale în tranziția energetică în 2021, un nou record istoric
Energie, Lumea, MediuCheltuielile la nivel global pentru tranziția la producția de energie cu emisii scăzute de carbon au crescut cu mai mult de un sfert în 2021 comparativ cu 2020, creșterea fiind determinată, îndeosebi, de industria vehiculelor electrice…

2021, an greu pentru industria auto din UK: Cel mai mic număr de mașini produse din 1956
Europa, TransportNumărul de mașini fabricate în Marea Britanie a scăzut anul trecut la cel mai scăzut nivel din 1956, reflectând o penurie majoră de semiconductori utilizați pentru componente electronice, întreruperi ale activității mai ample legate…

În 2021, facturile la utilități au fost în medie 500 lei/lună, în creștere cu 12% față de 2020
ServiciiAnul trecut, costul mediu lunar cu utilitățile în gospodăriile din România a fost de 497 de lei, o creștere cu circa 12% față de anul 2022, potrivit unei analize realizate de serviciul de plăți de facturi un-doi Centru de plăți.Calculul…

Austria: Pandemia a întors ceasul turismului austriac cu mai bine de 50 de ani înapoi
Europa, Servicii, TurismSectorul turismului din Austria, o componentă esențială a economiei țării alpine, a fost puternic afectat de pandemia de COVID-19, scăzând chiar mai jos de nivelurile raportate în anii 1970, potrivit datelor publicate de Institutul Austriac…

Decathlon l-a numit CEO pe fostul responsabil de transformarea digitală de la Ikea
ComerțLanțul de retail sport Decathlon a numit-o pe Barbara Martin Coppola în funcția de CEO. Noul CEO a fost responsabil de transformarea digitală la Ikea în ultimii ani.Barbara Martin Coppola va deveni CEO la Decathlon în martie. Ea îl…

Boeing înregistrează pierderi, în timp ce livrările de avioane 787 se blochează
TransportBoeing a declarat miercuri că a suportat costuri de 4,5 miliarde de dolari în trimestrul patru, pentru programul aeronavelor 787, care este blocat, întârziind revenirea mult aşteptată a producătorului de avioane american la un flux de…

AFIR deschide consultarea publică pentru investiţii în exploataţii pomicole
Agricultură, Fonduri UEAgenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a deschis consultarea publică privind accesarea fondurilor pentru investiţii în exploataţii pomicole, finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Fermierii…

Gala ”Împreună protejăm România” – Premiul de Excelență pentru directorul general al Transgaz
Cultură, Energie, EvenimentGrupul de Presă MediaUno și Institutul Național de Statistică organizează, în această seară, la Ateneul Român, Gala Excelenței ”Împreună protejăm Romania”. Evenimentul, organizat sub egida Academiei Române, cu sprijinul Filarmonicii…

De la Plus, la minus și înapoi pe plus! Investitorii se întorc la Ocna Mureș. PENNY taie panglica
Comerț, InvestițiiOrașul Ocna-Mureș din inima Transilvaniei are parte de o renaștere vizibilă cu ochiul liber pentru cei ce vizitează cocheta urbe, imediat după ce trec podul peste râul Mureș. După o perioadă de restriște, deschiderea Parcului Industrial…

Piața globală de elicoptere își revine. Nivelul pre-pandemic, încă departe de a fi atins
TransportPiaţa globală de elicoptere înregistrează o redresare mixtă, dar va fi nevoie de doi-trei ani până să ajungă la nivelul de dinaintea crizei, a afirmat miercuri Bruno Even, şeful diviziei de elicoptere al Airbus, informează AGERPRES."Am…

Nicușor Dan a lansat licitația pentru reabilitarea sistemului de termoficare din București
Energie, Fonduri UEPrimarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, într-o posatre pe Facebook, lansarea licitației pentru cel mai mare proiect de modernizare a sistemului de termoficare din București. Proiectul presupune reabilitarea a 212 kilometri…

Aproape neverosimil! Vei putea să-ți schimbi furnizorul de energie în maxim 24 de ore
EnergieAutoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale, care va conduce la reducerea birocraţiei…
