
Simbolul rockului american negociază vânzarea catalogului său muzical către Sony Music
CulturăLista muzicienilor care şi-au vândut recent drepturile de exploatare a muzicii lor ar putea să conțină un nou nume în perioada următoare. Bruce Springsteen, simbolul rockului american, ar urma să vândă catalogul său către Sony Music,…

Bojdeuca lui Ion Creangă va fi reabilitată cu aproape 2,7 milioane de lei
Cultură, Investiții, PubliceBojdeuca lui Ion Creangă, situată în zona Ţicău din municipiul Iaşi, va fi reabilitată, contractul de achiziţie publică a lucrărilor, în valoare de 2,67 milioane de lei, fiind semnat de conducerea Consiliului Judeţean Iaşi.Şefii…

Festivalul literar ‘Romania Rocks’ revine la Londra, cu nume de rezonanță pe afiș
Cultură, Europa, EvenimentCea de-a doua ediţie a festivalului literar Romania Rocks de la Londra are loc între 3 şi 9 noiembrie, iar între invitaţi se numără scriitorii Mircea Cărtărescu, Jonathan Coe şi Svetlana Cârstean.Înfiinţat de Institutul Cultural…

Opt monumente istorice din România vor fi modernizate în baza unui împrumut de la BDCE
Cultură, Fonduri UEMemorandumul privind Nota mandat de negociere a Acordului-Cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare de 216 milioane euro, pentru susținerea proiectului privind reabilitarea patrimoniului construit…

Happy Halloween! | De unde provine materia primă pentru tradiționalele felinare înfricoșătoare?
Agricultură, Cultură, EvenimentLunile de toamnă reprezintă, în mod tradițional, perioada anului în care bostanii, dovleceii și alte cucurbitacee sunt strânse de pe când și ajung coapte în cuptor, puse la supe-creme sau în plăcinte sau gătite în tot felul de…

Lucrări realizate de Picasso, vândute la licitaţie cu peste 108 milioane de dolari
America, CulturăUnsprezece lucrări de artă semnate de Pablo Picasso, expuse la un hotel din Las Vegas de mai bine de două deceni, s-au vândut la licitație pentru aproape 110 milioane de dolari, potrivit BBC.Lucrările, deținute de MGM Resorts, au…

Unde se deschide muzeul dedicat lui Edvard Munch, celebrul autor al “Țipătului”?
Cultură, EvenimentUn muzeu dedicat artistului Edvard Munch a fost inaugurat vineri în Oslo, Norvegia, țara natală a artistului, iar piesa centrală a acestuia o reprezintă „Ţipătul”, una dintre cele mai recognoscibile imagini din artă, relatează news.ro,…

Industria filmului, încă departe de valorile din 2019, dar o duce mai bine decât anul trecut
Cultură, MediaCu doar două luni înainte de sfârșitul anului, pandemia de coronavirus continuă să aibă o mare influență asupra industriei filmului, potrivit CNBC.Vânzările de bilete în 2021 au depășit deja valorile din 2020. Dar vânzările…

Care e propunerea României pentru Oscar 2022?
Cultură, Eveniment„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizat de Radu Jude, marele câştigător al Berlinalei de anul acesta, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional” a premiilor Oscar…

Începe restaurarea Muzeului Naţional „George Enescu”. Care este valoarea investiției?
CulturăLucrările pentru consolidarea, restaurarea şi amenajarea Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti vor începe pe 25 octombrie. Valoarea investiţiei este de 5,5 milioane de euro fără TVA, va dura 24 de luni şi va fi necesară…

Datoria care se impută administratorului Corneliu Porumboiu: 26.555 lei. Ce spune regizorul?
Cultură, LegislațieCorneliu Porumboiu a transmis presei un comunicat, după ce DIICOT a anunțat că a deschis o anchetă pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani pe numele…

Tsunami în noul val al cinematografiei românești. Porumboiu și Solomon, puși sub acuzare
Cultură, Eveniment, LegislațieRegizorul Corneliu Porumboiu şi producătorul de film Ada Solomon au fost puşi sub acuzare de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani, au…

După 4 ani, trupa Coldplay anunță un nou turneu mondial, eco-friendly, pentru 2022
Cultură, Eveniment, MediuLa patru ani distanță de la ultimul lor turneu, britanicii de la Coldplay au anunţat un turneu eco-friendly pentru anul viitor, în cadrul căruia îşi vor promova noul album ”Music of the Spheres”. Coldplay a făcut o pauză de la concerte…

#AntreprenoRONline | Kosmo Line Spa, afacerea dezvoltată în răspăr față de (tot felul de) crize
Banking, Comerț, Cultură, EvenimentTocmai în 2008, când criza economică începea să ia amploare, iar economia încetase să se mai audă duduind, Florentina Popa a ales să o apuce pe propriul ei drum în afaceri și să înființeze Kosmo Line Spa, dintr-o investiție…

Girl with Balloon, pictura franjurată a lui Banksy, se vinde pentru 25,4 milioane de dolari
Cultură, InternaționalUn tablou al lui Banksy parțial distrus s-a vândut la o licitație a Sotheby’s din Londra pentru un preț de 18 ori mai mare decât în urmă cu trei ani. Aceasta este cea mai scumpă lucrare realizată vreodată de artist și vândută…

Efectul Squid Game | Oamenii au dezvoltat o obsesie pentru cultura sud-coreeană
Cultură, Eveniment, MediaInteresul pentru învățarea limbii coreene a crescut de la lansarea serialului Netflix "Squid Game". De asemenea, se înregistrează o obsesie globală în creștere pentru cultura sud-coreeană, de la divertisment la produse de înfrumusețare,…

Fanii neaoși ai Lidl vs. baronul Brukenthal | Statuia din centrul Sibiului a fost vandalizată
Cultură, EvenimentStatuia baronului Samuel von Brukenthal din Piața Mare a Sibiului a fost vandalizată sâmbătă dimineața devreme de un bărbat, care este acum căutat de poliție, după ce a fost surprins de camerele de luat vederi din zonă, scrie publicația…

Desene semnate de Muhammad Ali, vândute la licitație pentru aproximativ 1 milion de dolari
Cultură, EvenimentO colecție rară de desene, schiţe şi tablouri semnate de boxerul Muhammad Ali au fost vândute la o licitaţie pentru aproximativ 1 milion de dolari (733,760 de lire sterline), potrivit BBC.Cele 26 de lucrări au fost vândute la casa…

RAPORT Vânzările de artă renasc grație NFT-urilor. Nivel istoric de 2,7 miliarde de dolari
Cultură, InovațieVânzările de artă contemporană la licitaţii au atins un nivel istoric de 2,7 miliarde de dolari în 2020-2021, stimulate de NFT-uri şi vânzări online, potrivit raportului anual al societăţii Artprice, publicat luni, citat de news.ro.Cu…

Efecte perverse ale crizei din UK: Circurile din Irlanda de Nord au rămas fără clovni
Cultură, Europa, Eveniment”Să fii clovn înseamnă mult mai mult decât să-ți pui pe față un nas roșu și mare și să te îmbraci cu o pereche de pantaloni bufanți”, spune David Duffy, co-proprietar al Circului Duffy's, care face apel la nord-irlandezi să…
