Arhiva tag-ul pentru: creșterea inflației

Presa maghiară: Orbán încearcă marea cu degetul și cere ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei
EuropaUniunea Europeană ar trebui să renunțe la sancțiunile împotriva Rusiei până la sfârșitul acestui an, întrucât acestea sunt mai dăunătoare economiilor europene decât celei a Rusiei, potrivit unor declarații făcute în spatele…

Bloomberg: Economiștii dau aproape sigură recesiunea în zona euro, pe fondul crizei energiei
Economie, EuropaRiscul unei recesiuni în zona euro a atins cel mai ridicat nivel de după luna iulie 2020, pe fondul înmulţirii îngrijorărilor că o criză energetică la iarnă va conduce la o diminuare a activităţii economice, potrivit estimărilor…

Ce măsuri ia Grecia pentru a veni în ajutorul familiilor care suportă din greu inflaţia galopantă?
Europa, PubliceGrecia a anunţat sâmbătă 21 de măsuri pentru a veni în ajutorul familiilor care suportă din greu o inflaţie galopantă şi pentru a promova creşterea economică, notează AFP, citată de Agerpres, potrivit Adevărul.În discursul…

Surse BCE: Dobânda cheie în zona euro ar putea ajunge la 2%, în încercarea de a stăvili inflația
Banking, Europa, PiețeOficialii Băncii Centrale Europene (BCE) văd un risc în creştere ca ei să fie nevoiţi să majoreze dobânda cheie la cel puţin 2% pentru a reduce inflaţia record din zona euro, în pofida unei posibile recesiuni, au declarat surse interne…

Se scumpesc creditele în euro: BCE crește dobânzile, moneda europeană depășește iar dolarul
Banking, Europa, PiețeConsiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) a decis joi majorarea ratelor dobânzilor cu 75 de puncte de bază, o măsură fără precedent de la instituirea monedei unice, pentru a încerca să controleze inflația în continuă…

Lira sterlină a ajuns miercuri la cel mai redus nivel faţă de dolarul american din 1985
Europa, PiețeLira sterlină a scăzut miercuri faţă de dolarul american la cel mai redus nivel din 1985, la 1,1407 dolari pe unitate, investitorii reacţionând la perspectivele economice negative ale Regatului Unit, în timp ce la conducerea guvernului…

Fiori pe șira spinării: Inflația la poarta fabricii a trecut de 50%, spirala creșterii prețurilor continuă
Industrie, PubliceÎn luna iulie 2022, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 5,2% faţă de luna iunie 2022. Ceea ce neliniștește și mai mult este comparația cu luna iulie 2021: preţurile producţiei…

Nou record istoric al inflației în zona euro. Prețul la energie a sărit cu aproape 40%
Energie, Europa, PubliceRata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou maxim istoric în august, ceea ce menţine presiunile asupra Băncii Centrale Europene să opteze pentru o nouă majorare semnificativă a costului creditului în septembrie, transmit agențiile…

Vânt rece de recesiune în zona euro: încrederea în economie, la minimul ultimelor 19 luni
Economie, EuropaIndicatorul încrederii în economie a scăzut la cel mai scăzut nivel din ultimele 19 luni în zona euro, pe fondul noilor recorduri pe care le doboară inflația și al limitării livrărilor de materii prime energetice, care împing regiunea…

Chiar și în toiul verii, prețurile europene la energie stabilesc noi recorduri. Ce va fi la iarnă?!
Energie, EuropaPe piețele europene, prețurile energiei au ajuns la noi recorduri, pe măsură ce cotațiile gazelor naturale continuă trendul crescător, adâncind astfel criza energetică europeană, care amenință să scufunde continentul în recesiune.În…

Bloomberg: Riscul de recesiune în zona euro a crescut peste 50%. Ce va face BCE cu dobânzile?
Europa, PubliceRiscul unei recesiuni în zona euro a atins cel mai înalt nivel din noiembrie 2020, în contextul în care criza energetică amenință să alimenteze, în continuare, creșterea inflației care a ajuns deja la cote record, potrivit unui panel…

Inflația face o pauză, dar rămâne la 15%. Campionii scumpirilor anuale: gazele și uleiul
PubliceRata anuală a inflaţiei în luna iulie 2022 comparativ cu luna iulie 2021 este 15%, scăzând uşor de la 15,1%. În primele șapte luni ale anului, inflația este 11%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).Datele…

Stocurile de țiței de urgență din SUA scad la cel mai scăzut nivel din ultimii 37 de ani
America, EnergieStocurile de ţiţei de urgenţă din SUA au scăzut cu 4,6 milioane de barili săptămâna trecută, până la cel mai redus nivel din mai 1985, potrivit datelor publicate luni de Departamentul Energiei, transmite Reuters.Cantitatea de…

Creșteri peste așteptări pentru Heineken; setea post-pandemică învinge creșterile de prețuri
Comerț, Eveniment, Food&Drink, Industrie, LumeaGigantul olandez al producției de bere Heineken NV a raportat vânzări mult mai mari decât arătau estimările, în condițiile în care consumatorii de bere s-au dovedit mai însetați, în ciuda inflației care le-a topit puterea de cumpărare.…

Fitch a retrogradat ratingul de credit al Turciei de la „B+” la „B”
Banking, InvestițiiAgenţia internaţională de rating Fitch a retrogradat ratingul de nerambursare pe termen lung al emitenţilor Turciei în valută străină de la „B+” la „B” cu o perspectivă negativă, se precizează într-un comunicat de presă…

METRO înregistrează o creștere mai mare decât se aștepta
Comerț, EuropaDatorită combinației dintre creșterea inflației și o redresare puternică a industriei de catering, Metro se confruntă cu un trimestru mai bun decât se aștepta. Prin urmare, Metro își mărește perspectivele financiare, transmite RetailDetail.eu.Pe…

A 5-a majorare de dobânzi din 2022. BNR crește dobânda-cheie cu 1pp, peste așteptările pieței
Banking, PubliceConsiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, în ședința de miercuri, majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 4,75% pe an, de la 3,75% pe an, începând cu data de 7 iulie 2022, potrivit…

Inflația în zona euro, la noi recorduri. ECB pregătește prima creștere a dobânzilor din ultimii 11 ani
Banking, EuropaDatele Biroului European de Statistică, publicate vineri dimineața, arată că inflația din zona euro a atins un nou record în iunie, ajungând până la 8,6% în ritm anual. Anunțul vine chiar înainte ca Banca Centrală Europeană (BCE)…

Creșterea dobânzilor la credite – noua amenințare la stabilitatea afacerilor din agricultură
Agricultură, BankingSchimbarea ratelor la creditele pentru fermieri reprezintă o nouă amenințare la stabilitatea afacerilor din agricultură. Agricultorii din mai multe state reclamă deja fenomenul și impactul negativ asupra fermelor, potrivit Agrointeligența.Rata…

Efectul ”bulgărelui de zăpadă” provoacă măcel pe piețe: Bitcoin, spre pragul de 20.000 de $
Banking, PiețeCotațiile celei mai populare criptomonede din lume, Bitcoin, au luat-o din nou la vale, ajungând aproape de pragul de 20.000 de dolari per unitate, pe baza unor tensiuni în creștere pe piața de profil, scrie Bloomberg. Mai mult, perspectivele…
