Arhiva tag-ul pentru: securitate energetică

Daraban, CCIR: Rămâne să vedem dacă Europa chiar își dorește să se debaraseze de gazul rusesc
EconomieCamera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu EY România și Asociația Producătorilor de Energie Electrică (HENRO), a organizat, în data de 17 noiembrie, forumul internațional intitulat „Rolul României în asigurarea…

Sterian, Transgaz: ”Nu vom avea probleme la iarnă; putem importa gaze și din Emirate, dacă va fi cazul”
EnergieDirectorul general al companiei naționale de transport al gazelor naturale Transgaz SA, Ion Sterian, a dat asigurări, într-o conferință de specialitate, că, indiferent de situație, România nu va duce lipsă de gaze la iarnă, menționând…

Britanicii ridică moratoriul asupra exploatării gazelor de șist prin fracking, invocând criza energetică
Energie, EuropaGuvernul britanic a ridicat joi moratoriul asupra fracturării hidraulice, o tehnologie extrem de controversată suspendată în 2019 de executivul conservator de atunci din cauza riscurilor de producere de mişcări seismice, scrie Agerpres,…

Miniștrii Energiei din UE vor încerca marți să ajungă la un acord pt. raționalizarea gazelor
Energie, EuropaMiniştrii Energiei din Uniunea Europeană vor încerca marţi să ajungă la un acord politic în legătură cu planul Bruxelles-ului de a reduce cu 15 la sută consumul de gaze, o soluție propusă pentru a contracara o eventuală oprire a…

În următorii ani, România va produce energie electrică pe bază de cărbune la capacitate maximă
EnergieRomânia va produce, în anii următori, energie electrică pe bază de cărbune la capacitate maximă, pentru a trece peste această criză, a scris sâmbătă, pe Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu, potrivit Agerpres.
"România…

Ministrul ungar de externe: Gazprom îşi va îndeplini obligaţiile contractuale faţă de Ungaria
Energie, EuropaRusia a promis că va continua transporturile de gaze către Ungaria şi că Gazprom îşi va îndeplini obligaţiile contractuale faţă de ţară, a declarat duminică ministrul de Externe Peter Szijjarto, într-un interviu la postul de radio…

Rusia amenință Europa cu criza energetică și că va plăti cu 400 de mld. $ mai mult pentru gaze
Asia, Energie, Europa, LumeaEuropa va plăti suplimentar 400 miliarde de dolari pentru preţurile mai ridicate la energie şi. mai mult, s-ar putea confrunta cu o penurie de produse petroliere, a avertizat ieri vicepremierul rus Alexander Novak, în marja Forumului economic…

Până la sfârșitul verii, Germania și-ar putea înceta dependența de petrolul rusesc
Energie, EuropaGermania și-ar putea înceta dependența de petrolul rusesc până la sfârșitul verii, potrivit ultimului raport de securitate energetică al Ministerului Economiei, publicat duminică, scrie Bloomberg.„Un embargo petrolier cu o perioadă…

Otilia Nuțu: Decuplare de gazul rusesc acum!
OpinieAutor: Otilia Nuțu, analist de politici publice in energie si infrastructura la Expert Forum, pentru contributors.roAl doilea cel mai mare producător de gaze naturale din UE, România, nu are nici măcar ezitări:…

Otilia Nuțu: Vrem securitate energetică, nu haosul plafonărilor și compensărilor!
OpinieAutor: Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie și infrastructură la Expert Forum, pentru contributors.roDe câteva zile circulă prin presă diferite variante ale unui OUG care să plafoneze și compenseze facturile…

Cosmin Gabriel Păcuraru: Apocalipsa energetică
OpinieAutor: Cosmin Gabriel Păcuraru, consultant în regim de freelancing, doctor în „Relații Internaționale și Studii Europene” la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca cu o teză depre securitatea energetică…

Claudio Descalzi, Eni: Europa are nevoie de un plan de securitate energetică pe termen lung
Energie, InternaționalCreşterea preţurilor gazelor înaintea iernii este o dovadă că Uniunea Europeană are nevoie de un plan de securitate energetică pe termen lung, a declarat directorul general al grupului energetic italian Eni, Claudio Descalzi, publicaţiei…

Florin Cîțu vrea o discuţie cu toate partidele despre independenţa energetică a României
EnergiePremierul Florin Cîţu, a declarat că independenţa energetică a României este un obiectiv al Guvernului şi că ar trebui să fie un obiectiv al întregii clase politice, de aceea va avea o discuţie în acest sens cu toate partidele politice,…

Popescu: Fără acordul statului român, OMV nu poate vinde acţiunile de la Petrom altei companii
EnergieCompania OMV nu poate vinde acţiunile de la Petrom către o altă companie fără acordul statului român, a scris luni seara, pe Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Din păcate, lansarea unor zvonuri pare că s-a transformat în…

Premierul Cîțu vrea o prezență economică cât mai consistentă a Statelor Unite în România
America, Investiții, PublicePrezent la recepţia oferită de Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenţei, premierul Florin Cîţu a declarat că Guvernul vizează stimularea unei prezenţe economice americane cât mai consistente în România.
"Vom menţine cooperarea…

Proiecte pentru reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, în urma vizitei preşedintelui Eximbank
EnergieVizita de marţi a preşedintelui Eximbank USA, Kimberly Reed, la Cernavodă se va concretiza prin opţiuni de realizare a proiectului reactoarelor 3 şi 4, pe care Nuclearelectrica le va supune aprobării acţionarilor săi în cel mai scurt…

Costurile cu transportul gazelor ar putea să crească odată cu finalizarea BRUA
EnergieCosturile cu transportul gazelor din facturile plătite de cetăţeni şi industrie ar putea creşte cu 25-30%, întrucât investiţia în gazoductul BRUA trebuie amortizată, iar conducta riscă să rămână una goală în următoarea perioadă,…

Christina Verchere, OMV: Finalizarea BRUA, mare succes, esențial pentru securitatea energetică
EnergieFinalizarea conductei BRUA este un mare succes, în condiţiile în care acest gazoduct este esenţial pentru securitatea energetică a României, a declarat, marţi, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, într-o conferinţă online.
"BRUA…

RWEA acuză Transelectrica că pune în pericol noile investiții în producția de energie
EnergieAsociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA) arată că Planul de Dezvoltare elaborat de Transelectrica vine în contradicție cu Planul National Integrat pentru Energie și Schimbări Climatice și Strategia Energetică a României și…

Cosmin Gabriel Păcuraru: Molecula mea de gaz din aragaz
OpinieAutor: Cosmin Gabriel PĂCURARU, pentru contributors.ro
În aragazul nevestei se întâlnesc trei molecule de gaz. Acestea sunt: CH4 – Petrom, CH4 – Romgaz și CH4 – Gazprom. Adică două sunt produse în România de cele două companii…
