Arhiva tag-ul pentru: transport feroviar de pasageri

Suedia renunță la ambițiile de a construi o rețea feroviară de mare viteză. Ce argumente i-au convins?
Europa, TransportGuvernul suedez nou format, în urma alegerilor din toamna trecută, a anunțat că va redirecționa resursele și finanțarea destinate până acum dezvoltării unei rețele feroviare de mare viteză, concentrându-se în schimb pe întreținerea…

Târgul de la Viena, destinație interzisă: căile ferate austriece în grevă, toată ziua de luni
Europa, Publice, TurismMinisterul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Austria că luni, 27 noiembrie 2022, începând cu ora 00,00, va avea loc o grevă în sectorul transportului…

Bilete de tren online | La finalul anului 2022, CFR Călători intră, în sfârșit, în secolul XXI
TransportImplementat, pentru prima dată, în urmă cu aproape 30 de ani, sistemul de vânzare online a biletelor de tren în rețeaua feroviară din România a ajuns, în cele din urmă, să fie finalizat, în așa fel încât documentele de călătorie…

ANPC, amenzi pentru mizeria de la calea ferată. ”A merge cu trenul este o cursă cu peripeţii”
Publice, Servicii, TransportAutoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a oprit de la funcționare vineri, la București, nouă garnituri de tren, din cauza condițiilor insalubre găsite de inspectori în vagoane. De asemenea, ANPC a aplicat și amenzi…

Tren periurban la Târgu Mureș? Planul, pe agenda discuțiilor dintre primar și ministrul transporturilor
Publice, TransportPrimarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a declarat, pentru Radio Târgu Mureș, că s-a întâlnit la București cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, cu care a discutat despre noi proiecte de infrastructură…

Germania, în criză energetică: marfarele cu cărbuni vor avea prioritate în fața trenurilor de persoane
Energie, Europa, TransportÎntr-o încercare disperată de a ușura, pe cât posibil, criza energetică cu care se confruntă țara, autoritățile din transportul feroviar din Germania intenționează să acorde prioritate pe căile ferate marfarelor încărcate cu…

Grindeanu anunță noi trenuri electrice de lung parcurs. Inclusiv pe linii ne-electrificate!
Publice, TransportMinistrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat miercuri seara, pe pagina sa de Facebook, că începe o nouă licitaţie pentru încă 20 trenuri electrice de lung parcurs, un contract finanţat prin PNRR, în valoare de aproximativ 180…

Săptămâna viitoare, pe perioada Electric Castle, trenurile CFR Călători vor opri și la Bonțida
Cultură, Eveniment, TransportPentru preluarea traficului feroviar de călători estimat cu prilejul Festivalului Electric Castle care se desfășoară în apropiere de Cluj, în perioada 13-17 iulie 2022, mai multe trenuri ale CFR Călători, suplimentar față de trenurile…

De astăzi, se scumpește trenul. Cât costă călătoria pe unele dintre cele mai căutate rute?
TransportÎncepând de la 1 iulie, CFR Călători măreşte preţurile la biletele de tren, anunță compania printr-un comunicat de presă.Măsura vine în sprijinul redresării şi echilibrării activităţii economice a tuturor operatorilor de…

CFR introduce ”Trenurile Soarelui” începând din weekend. Legături cu litoralul și Delta Dunării
TransportÎncepând din datele de 10/11 iunie 2022, turiştii vor avea la dispoziţie 40 de trenuri ce vor asigura legături directe zilnice din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării, potrivit unui comunicat de presă…

CFR Călători va relansa licitaţia pentru achiziția de noi trenuri
TransportVor fi trenuri noi la CFR Călători, chiar electrice. Licitația va fi reluată săptămâna viitoare pentru garnituri Regio de scurt parcurs, potrivit RADOR.Ar urma să fie cumpărate 62 de trenuri electrice cu dotări moderne – a precizat…

Călătoria cu trenul de Cluj ar putea fi mai scurtă. CFR a semnat contractul de modernizare a liniei
Fonduri UE, Publice, TransportCompania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat semnarea contractul privind elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru modernizarea căii ferate Coșlariu-Cluj Napoca, de pe magistrala 300, care ar putea scurta…

S-a închis și ultima legătură terestră a Rusiei cu UE: Finlanda suspendă trenul spre Helsinki
EconomieUltima legătură terestră dintre Rusia și Uniunea Europeană - trenul ”Allegro”, care face legătura feroviară dintre Sankt Petersburg și Helsinki - va fi suspendat începând de luni, a anunțat vineri dimineața compania feroviară…

România, interesată de trenuri pe hidrogen, cu bani din PNRR. Pe ce rute vor circula acestea?
Energie, TransportAutoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a lansat, în această săptămână, o consultare a pieței pentru achiziția de trenuri pe hidrogen, anunțul în acest sens fiind urcat pe platforma de achiziții publice SEAP, anunță publicația…

Cu destule întârzieri, România va avea trenuri noi pe rute inter-regionale. Banii, din fonduri UE
Publice, TransportAutoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a desemnat, miercuri după-amiază, câștigătorul licitației pentru livrarea a 20 de rame electrice noi pentru rutele inter-regionale (RE-IR) ale CFR Călători, anunță publicația de specialitate…

Rușii de rând mai au o singură scăpare spre vest: Trenul ”Allegro”, de la St. Petersburg la Helsinki
Europa, Servicii, TransportDupă ce Uniunea Europeană a interzis accesul zborurilor rusești în spațiul său aerian, călătoria de trei ore și jumătate cu trenul ”Allegro” între Sankt Petersburg și Helsinki a rămas acum singura legătură directă de pasageri…

Căile ferate germane vor renunța complet la locomotivele cu motorizare diesel din 2040
Mediu, TransportDeutsche Bahn, operatorul feroviar de stat din Germania, şi-a anunţat intenţia de a elimina complet motorina din combustibilii utilizaţi de flota sa de locomotive, urmând să fie înlocuită cu biocombustibili până în anul 2040, informează…

Transportul feroviar de pasageri, în creștere cu 7% față de anul trecut
TransportTransportul feroviar de pasageri a înregistrat în primele nouă luni din 2021 o creştere de 7% la numărul de pasageri transportaţi şi cu 13,7% în ceea ce priveşte parcursul acestora, conform datelor centralizate de Institutul Naţional…

Un alt simptom al înapoierii: transportul feroviar de călători din România, slab afectat de pandemie
TransportToate statele membre UE au raportat în 2020 scăderi substanţiale ale numărului pasagerilor transportaţi cu trenul, pe fondul limitărilor de deplasare cauzate de măsurile anti-pandemice, potrivit datelor publicate de Biroul European de…

Călătoriile cu trenul din România în Europa vor putea fi achiziţionate cu reduceri de 10%
TransportBiletele pentru călătoriile cu trenul efectuate din România în Europa vor putea fi achiziţionate cu reduceri de 10% atât la clasa I, cât şi la clasa a II-a, se arată într-un comunicat de presă al CFR Călători, transmis vineri AGERPRES.
"În…
